Lumea imi spune ca sunt ciudata, insa eu ma cred doar diferita, doar pentru ca sunt unica printre ei nu inseamna ca sunt o ciudata. Nici eu nu stiu ce sa cred, poate chiar sunt o ciudata, insa nimeni nu ma intelege, deci...e logic sa fiu asa, nu? Ma simt diferita, si stiu ca ar trebui sa fiu fericita , insa sunt si putin trista, ei ma considera o ciudata, doar pentru ca am dreptate si pentru ca spun ce gandesc. Atunci cand vorbesc ei toti fac liniste, eu de ce sa nu-mi exprima gandurile? Nu am curaj, stiu, dar atunci cand spun ce gandesc ma fac o ciudata, si stiu ca sunt doar mai corecta decat ei. Sunt alergica la minciuni de prost gust si d'abia acum mi-am descoperit prietenii, posturile trecute am scris despre o prietena ce o credeam buna, ei ... pfff... a expirat si ea si dabia acum mi-am dat seama ca e decat o copie dupa alcineva. Nu ma asculta si asta ma deranjeaza, cand vorbesc cu ea se uita in alta parte sau incepe alt subiect. Spune ca ma asculta mereu, dar se minte, oricum mi-am descoperit o prietena mai buna si cu siguranta mai loiala decat celelalte. Desi ea trece si a trecut prin mai multe necazuri zambeste fara oprire, rade si glumeste, eu am probleme minore pe langa ale ei si ea nu se zmiorcaie ca mine, ma sustine mereu, probabil asta ma face sa ma simt bine in preajma ei. Nu se lauda, cum fac toate, nu minte si nu inseala persoane, oricum ea nu e catalogata o ciudata, caci ea e ea si se simte bine in pielea ei. Poate ar trebui sa ma mai maturizez sau poate nu. Poate am catalogat apusul ca fiind rasaritul si mi-am dat lumea peste cap, poate nici nu trebuia sa ma descarc , poate trebuia doar sa uit problemle si sa zambesc in fata lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu