Uneori incerc sa ajung la mine, dar imi dau repede seama ca sunt prea departe sa ma gasesc, nu sunt aici, sunt acolo si acolo inseamna departe, departe insemnand la 5000 de mile departare de cine sunt cu adevarat, de cate ori sunt aproape sa ma gasesc ceva ma face sa ma pierd si culoarea vietii sa-mi dispara de pe fata. Acel ceva este propriul meu gand, gandul care-mi tot repeta obsesiv "
Niciodata nu vei reusi". Am trecut de faza asta si m-am gandit sa-mi indeplinesc visul, insa cand ma trezesc imi dau seama ca tot un cosmar a fost. De cate ori fac un pas pe drumul vietii ma simt pierduta si fara directie, nu stiu pe unde sa o iau si nu stiu unde voi ajunge daca o sa merg doar pe o strada. Si stau bine sa ma gandesc, poate n-o sa mai fiu niciodata cine am fost si poate cine am fost e prea departe de mine ca s-o pot atinge, poate e greu sa demonstrez ca pot fi eu si acum dupa luptele stranse din interiorul meu. Am pierdut de multe ori, insa am stiut sa ma ridic si chiar daca si atunci imi era greu tot m-am ridicat. Nu vreau sa ajung la destinatie, nu, deoarece viata mea nu va mai avea niciun sens nu voi mai avea dupa ce sa alerg si nu, nu rveau sa fiu in varf, caci intotdeauna cei ce stau in varf cad. Ma multumesc sa stau pe un scaun in fata muntelui si sa-i privesc maretia stiind ca nu voi ajunge niciodata acolo sus fara ajutor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu